Toată lumea mai greșește uneori, dar prin alegerea pe care a făcut-o Meghann Dontess cu câțiva ani în urmă a pierdut foarte multe, inclusiv dragostea surorii ei, Claire. Meghann este acum o avocată de succes și a lăsat în urmă orice vis legat de iubire – până când întâlnește un bărbat care crede că poate să îi schimbe părerea. Claire s-a îndrăgostit pentru prima dată în viață, iar odată cu ziua nunții se apropie și momentul când trebuie să dea ochii cu sora ei mai mare. Revăzându-se după douăzeci de ani, cele două surori care cred că nu au nimic în comun vor încerca să devină ceea ce nu au reușit să fie niciodată: o adevărată familie. Plină de tandrețe și de umor, dulce-amară și înduioșătoare, Între surori este expresia talentului lui Kristin Hannah de a explora bucuriile și tristețile profunde care compun o relație apropiată, greșelile pe care le facem în numele dragostei și promisiunea iertării. „Hannah are un adevărat dar de a explora psihologia personajelor ei și de a sublinia nuanțele sentimentelor." The Washington Post „Autoare a nenumărate bestselleruri, Hannah scrie dialoguri inteligente... ajungând cu nerv și căldură la această concluzie pe care o cunoaștem foarte bine din viață: nu poți fi mulțumit decât dacă accepți că ceilalți nu sunt perfecți." Revista People
- Available now
- New eBook additions
- New teen additions
- New kids additions
- Most popular
- Try something different
- Feel-Good Reads
- No Waiting! No Holds!
- New Non-Fiction
- Love is in the Air: Romance Reads for Adults
- New Nonfiction
- See all ebooks collections
- Available now
- New audiobook additions
- New teen additions
- New kids additions
- Most popular
- Try something different
- No Waiting! No Holds!
- Feel-Good Reads
- See all audiobooks collections
- Popular Australian Magazines
- Celebrity
- Crafts
- Entertainment
- Home & Garden
- Sports
- All Magazines
- See all magazines collections